Un tanar veni la batranul intelept si ii spuse:
– Intotdeauna ai spus ca succesul isi trage radacinile din interiorul nostru. In fiecare dimineata ma trezesc si incerc sa ma concentrez, imi spun in gand de cateva ori: „Eu sunt un om de succes”, dar succesul ma cam ocoleste. Spune-mi, te rog, ce nu fac corect?
Atunci batranul ii aduse in fata o farfurie cu mancare si o lingura, spunandu-i:
– Acum rosteste de zece ori: „Aceasta lingura ma hraneste”.
Dupa ce tanarul rosti de zece ori aceste cuvinte, batranul ii zise:
– Te-ai hranit? Esti acum satul?
– Nu!
– Poti sa repeti si de o mie de ori aceasta propozitie, lingura oricum nu se va misca din loc. Ca sa-ti potolesti foamea va trebui sa te misti tu insuti, sa intinzi mana, sa iei lingura si sa mananci…